Recent, citeam un studiu care punea printre cele mai importante 10 abilități necesare unui manager, abilitatea de a gestiona eficient criticile pe care le primește.
Ținand cont de obișnuința pe care mulți o avem de a fi criticați, ai crede că am invățat să reacționăm eficient la ele. Din nou, realitatea ne contrazice.
Este destul de greu să reacționezi eficient la critici, ținand cont că:
• Foarte multe critici sunt vagi și disproporționate. Ele se bazează pe generalizări, absolutizări, dramatizări, etichete negative. Ai prezentat vreodată o idee de proiect la care ți s-a răspuns cu "E o copilărie! Nu te pricepi!"? Este evident o dramatizare, făcută de o persoană care te folosește ca țintă pentru nervii ei.
• Avem tendința de a disproporționa și mai mult semnificația criticii, la nivel mental, prin felul cum ne gandim la aceasta. Urmează deci mai multe generalizări, absolutizări, dramatizări si etichete negative. Ajungem să ne spunem "Știam eu că nu sunt bun de nimic!".
• Criticile, mai ales după ce au fost atat de amplificate de emițător și de receptor, au un ecou emoțional negativ. Le luăm deseori prea "personal" și le facem să insemne că nu suntem valoroși sau capabili, plăcuți sau iubiți. De unde și multă frică, furie, tristețe.

Emoțiile din fața criticii declanșează reacții instinctuale de apărare, bazate pe mecanisme vechi de milioane de ani. Rezultă tot felul de comportamente, pe care le practicăm de sute de ori, și totuși nu dau decat rezultate de moment:
Negarea. Constă in a refuza să crezi că orice din ceea ce ți se spune, chiar dacă nu este exagerat, are vreun gram de adevăr in el, și in a aduce argumente, mai mult sau mai puțin raționale, pentru care critica este falsă.
Evitarea dialogului. Se referă la a inchide brutal discuția, a schimba rapid subiectul, a refuza să mai asculți sau chiar a rupe contactul cu cel care critică. De la "Hai să schimbăm subiectul!", la fugitul in lacrimi din cameră, ele sunt forme de evitare.
Contra-critica. Este o reacție agresivă, declanșată de furia pe care o aduce uneori cu ea o critică care nu iți convine. Incerci fie să muți atenția de pe tine, fie să ii tai inerlocutorului dreptul de a te critica, fie să il desconsideri pe interlocutor, pentru ca valoarea criticii sale să dispară.
Raționalizarea. Se referă la a aduce scuze, motive pentru greșelile tale și a le face pe acestea justificate sau a te spăla pe maini de orice responsabilitate. "E vina colegilor de echipă" sau "Eram foarte obosit", sunt exemple de astfel de raționalizări.
Acceptarea prematură a criticii. Este o tehnică defensivă mai subtilă și inseamnă a accepta imediat critica ca fiind corectă, adevărată, cu speranța că cel care critică va fi mulțumit și va inceta. Doar că deseori nu se inamplă așa, pentru că cel care critică nu vrea să fii de acord cu el, ci vrea să se descarce sau vrea ca tu să schimbi ceva.
Și atunci, ce este de făcut in fața criticii? Iți propun 3 pași:
1) Detașează conținutului informațional al criticii de incărcătura emoțională. Invață să te imunizezi emoțional la critici, să nu mai suferi din cauza lor, acceptand insă că ele pot avea ceva real și util in ele. Este ca și cand iți pui o armură care ține emoțiile negative departe, dar lasă informația din critici să treacă. Vei fi capabil să cauți ceea ce este valoros in critica primită, iar mai departe să o valorifici la maximum.
2) Pune intrebări. Pentru că multe critici sunt vagi și disproporționate, este nevoie să "sapi" pentru a descoperi aurul din ele, adică partea realistă și utilă. Faci asta prin intrebări de creștere a preciziei. Dacă ți se spune că "Ideea ta nu e bună!" poți intreba "Ce anume ți se pare greșit in ideea mea?". Intrebările și curiozitatea sunt aliatul tău numărul 1.
3) Valorifică critica. O dată ce ai clarificat la ce se referă critica punandintrebări, există două posibilități: fie critica nu are un fundament real, reflectă o problemă a celui ce critică și nu a ta, iar atunci nu ai ce să iei bun din ea, fie are un gram de adevăr. In al doilea caz, iți recomand să te bucuri de perspectiva externă pe care ai primit-o și să o faci utilă in dezvoltarea personală. Dacă ți s-a spus că "Nu te pricepi la treaba asta!" și punand intrebări ai aflat cum uneori nu prioritizezi și astfel lucrezi neproductiv, ia această concluzie și folosește-o pe un instrument in schimbarea ta in mai bine.
Abilitatea ta de a gestiona eficient criticile te va ajuta să le transformi intr-o comoară de neprețuit. In timp ce alții vor ajunge la conflicte și vor sacrifica relații din cauza lor, tu vei construi relații și vei deveni mai bun pe zi ce trece in ceea ce faci.
Mult succes!
Un articol de
Eduard Ezeanu - Career ExpertsEduard Ezeanu este Career Consultant pentru Career Experts, primul centru privat de servicii de consiliere in carieră din Romania. Pornind de la angajare, promovare, dezvoltare personala si pana la construirea unei cariere de succes.
Discutii asupra articolului "Transforma criticile din inamic in aliat.":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Yuppy incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.