Blobitectura

Cand ne gandim la ce inseamnă o casă, unele lucruri sunt considerate dintru inceput de la sine inţelese. Camerele trebuie să aibă pereţi, o podea şi un plafon. Clădirea trebuie să fie de o formă mai mult sau mai puţin regulată, cu forme clare şi unghiuri drepte. Şi trebuie, bineinţeles, să fie proiectată de un arhitect. Sau nu-i aşa?

Una dintre direcţiile arhitecturii contemporane urmăreşte contrazicerea sistematică a tuturor presupunerilor obişnuite despre ce este o clădire. Abandonarea cutiilor rectangulare in favoarea formelor rotunjite, organice: volumele nu mai rezultă din intersecţia poliedrelor simple, ci din unirea unor corpuri aducand mai degrabă cu celule văzute la microscop. Interioare ca intr-un film expresionist, in care culoarele devin tuburi, iar camerele, sfere sau ovoide deformate. Planele nu se mai intersectează, ci curg unul intr-altul; totul pare gandit pentru fiinţe puţin constranse de legea gravitaţiei, incat susul şi josul devin noţiuni relative. Şi acesta este doar inceputul.

In arhitectura bloburilor, cum este numit acest curent, volumele sunt generate nu de imaginatia arhitecţilor, ci de programe dedicate, ai căror parametri sunt introduşi de factorul uman. Forme prea complexe pentru a putea fi puse pe hartie devin astfel posibil de proiectat şi, intr-un final, de pus in operă.

Cuvantul „blob”, deşi aminteşte de filmele S.F. ale anilor '50, este un termen care ţine de era computerului, fiind acronimul pentru Binary Large OBject, şi software-ul bazat pe acest concept informatic a stat la baza multor dezvoltări noi in design şi arhitectură. Numele a prins, insă, şi a ajuns să fie aplicat ca un termen-umbrelă pentru orice design bazat pe forme organice, indiferent dacă a fost generat de calculator sau nu. Muzeele lui Frank Gehry nu sunt, tehnic vorbind, proiectate de programe de computer, insă au fost deseori categorisite drept „blobs”.

In termeni pur formali, predecesorii curentului „blobitecturii” incep incă de la Gaudi şi arhitectura lui organică, insă doar computerul a făcut posibilă dezvoltarea deplină a acestei direcţii in design.

Fundamentele ingineriei structurale a bloburilor au fost puse in urmă cu peste 40 de ani de  Buckminster Fuller cu ale lui sfere geodezice, astfel incat proiectele de acest fel sunt realizabile, chiar dacă de multe ori la un cost prohibitiv. Şi intr-adevăr, designurile de clădiri-blob realizate in practică au fost intotdeauna investiţii de mare amploare, finanţate de guverne, pentru a găzdui muzee, pavilioane sau biblioteci. Influenţe din arhitectura bloburilor apar şi in designul interior, un cunoscut exemplu romanesc fiind exceptionala amenajare a clubului Embryo de către echipa Square One.

Insă nu este totul perfect in Utopia: clădirile trebuie, incă, să lupte cu gravitaţia, materialele de construcţie se fac in profile ortogonale, primăriile sunt conservatoare in acordarea de permise de construire, iar munca de construcţie este făcută, in continuare, de oameni, nu de roboţi. Bloburile sunt, deocamdată, ineficiente, scumpe şi complicat de construit. Ceea ce inseamnă că, cel puţin in viitorul apropiat, va fi dificil pentru designul bazat pe bloburi să părăsească ecranul calculatorului şi şcolile de arhitectură şi să intre in lumea reală a construcţiilor de zi cu zi.

Articol de Mihai Preotu

Sursa: condo.ro



Click pentru a citi si alte articole pe CONDO:

1. Cea mai inalta cladire din lume

2. Arhitectura ecologica

3. Eco-satul viitorului