Incepe cea de-a patra editie a Festivalul International de Film B-EST (B-EST International Film Festival)!
Cea de-a patra editie a Festivalul International de Film B-EST (B-EST International Film Festival) va avea loc in Bucuresti, in perioada 14 - 20 aprilie 2008. Filmele vor fi proiectate la Cinema Scala si Eforie.
Asa cum v-au obisnuit, organizatorii
B-EST IFF va vor prezenta cele mai recente productii internationale de film, premiate la importante festivaluri de gen. Publicul bucurestean va avea ocazia sa vada filme de autor care nu vor fi difuzate pe ecrane.
Dintre filmele selectionate, amintim:
Lust Caution / Se Jie (SUA, / China / Taiwan / Hong Kong, 2007), regia
Ang Lee. Filmul este castigatorul marelui premiu Leul de Aur, la Festivalul de la Venetia 2007 si castigator al premiului pentru cea mai buna imagine, la acelasi festival. Lust Caution a fost nominalizat la premiile Globul de Aur din 2008 pentru cel mai bun film de limba straina. In palmares se mai afla inca 12 premii si peste 23 de nominalizari.
In the Valley of Elah (SUA, 2007), regia
Paul Haggis. Productia a fost nominalizata la Premiile Oscar din 2008 pentru cel mai bun actor in rol principal (Tommy Lee Jones) si selectionata in competitia oficiala a Festivalului de la Venetia, din 2007.
.jpg)
Programul complet al festivalului va fi anuntat la finalul lunii martie.
B-EST IFF 2008 si-a propus continuarea directiei pe care a pornit - o selectie extraordinara de filme, invitarea unor personalitati marcante ale cinematografului international si romanesc, precum si o serie de evenimente colaterale care sa faca cunoscut Europei acest festival si sa atraga cat mai multi cinefili catre Bucuresti.
Editia a 3-a a
B-EST IFF a fost marcata de prezenta prestigiosului cineast
Nikita Mihalkov, iar editiile anterioare s-au bucurat de invitati de onoare, fara precedent in lumea festivalurilor de film organizate in Romania: regizorul
Krzysztof Zanussi, coleg al lui Vaida si al lui Kieslovsky, a acceptat presedintia juriului
B-EST IFF, actrita
Victoria Abril, muza lui Almodovar, a deschis Festivalul, sustinand un concert extraordinar de muzica pe ritmuri de jazz latino,
Mika Kaurismaki, "copilul minunue" al cinematografului finlandez, si-a prezentat ultimele doua filme, aclamat de studentii de la UNATC, legendarul
Manoel de Oliveira, la 90 de ani, coleg de generatie al lui Fellini si Visconti, si-a prezentat splendidul "Espelho Magico" si a primit premiul onorific acordat de Festival etc.
Discutii asupra articolului "B-EST International Film Festival 2008":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Yuppy incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.