Recenzie film: Black Swan

Presupun ca o mare parte dintre voi ati auzit (cel putin fugitiv) de cea mai noua creatie a regizorului american Darren Aronofsky, indelung asteptatul si mult aclamatul thriller psihologic Black Swan. Trebuie sa recunosc faptul ca elementul care m-a determinat sa vad acest film a fost curiozitatea – curiozitatea starnita de un trailer bine pus la punct si de un casting cel puțin interesant (inepuizabila Natalie Portman, frumoasa "comedianta" Mila Kunis si un Vincent Cassel in cautarea unui rol de succes). Pe Afronofsky il stiam capabil de drame cu substrat de prin celelalte pelicule ale sale, Fantana (2006) si Luptatorul (2008) fiind cele mai elocvente exemple, insa trebuie sa admit ca prin Black Swan s-a intrecut pe sine. Pelicula este o mixtura intre drama produsa de setea de perfectiune si frustrarile unei balerine care a primit rolul vietii sale, pe care se teme sa nu-l piarda; bineințeles ca filmul abunda in elemente psihologice, iar cateodata sunt aduse in prim plan chiar si niște elemente de soft horror, insa angoasa personajului principal face tot filmul.

Povestea din Black Swan este relativ simpla, stereotipica la prima vedere – Nina (interpretata de Natalie Portman) este balerina mediocra ce cauta perfectiunea prin interpretarea unui rol in cunoscutul balet al lui Ceaikovski, Lacul lebedelor. Nicio problema la prima vedere, caci personajul are tehnica necesara obtnerii rolului de lebada alba (personaj pur, nobil, ce radiaza inocența), insa in momentul in care regizorul Thomas Leroy (Vincent Cassel) ii cere sa faca un dublu rol si sa o joace si pe lebada neagra (seductiva, ce abunda in erotism) aceasta incepe sa-si puna semne de intrebare. Fiind condusa de setea de afirmare, Nina obtne rolul printr-o modalitate mai putin profesionala si in acest fel o scoate din joc pe o fosta glorie a baletului condus de Leroy, Beth (jucata convingator de Winona Rider).Totusi, filmul capata o cu totul alta dimensiune cand in peisaj apare Lily (adusa la viata de o fenomenala Mila Kunis, care a incercat pana acum doar filme de comedie), o balerina mai putin tehnica, insa mult mai expresiva decat Nina, o rivala ce la randul ei ar putea-o scoate din joc pe protagonista.

Acesta este momentul in care regizorul Darren Aronofsky isi joaca cartea asa cum stie el mai bine – o transforma pe Nina intr-un pachet de nervi si temeri, impinge limitele relatiilor pe care aceasta le are cu exagerat de ocrotitoarea sa mama si cu afemeiatul regizor Leroy, iar temerile protagonistei sunt exploatate la maxim, fiind transformate intr-un fel de nevroza, o stare de labilitate psihică. Nina nu mai stie ce este real si ce nu, totul pare sa fie in contratimp pentru ea, sexualitatea sa devine confuza, iar imaginea "ivalei" sale Lily o urmareste pretutindeni. Portman face rolul carierei sale si interpreteaza o Nina aflata pe punctul de a claca, al carei final este unul tragic (cu 5 minute inainte de sfarsit nu veti sti cu siguranta ce se va intampla), insa "perfect", dupa cum isi dorese inca de la inceputul peliculei.

Sunt foarte multe de discutat cu privire la interpretarea lui Portman si evolutia din punct de vedere psihologic a personajului sau, insa eu ma voi limita la ceea ce am spus (scris) pana in momentul de fata. Daca acest rol nu-i aduce actritei un Oscar atunci inseamna ca unele persoane au ceva cu capul. E un film finut, dramatic, perfect prin imperfecțiune, te pune pe ganduri si nu-i chiar pentru toata lumea. Imi termin recenzia printr-un indemn – vedeti filmul caci nu veti regreta!

Powered by DivercityCafe