Esecul fabricii de genii

Rezultatele anchetei sunt preluate de publicaţia italiană Panorma. Din cei aproximativ 200 de copii care au văzut lumina zilei datorită băncii cu spermă colectată de la laureaţii Premiului Nobel, doar unul singur, Doron Blake, s-a dovedit a fi la nivelul aşteptărilor.

Cu un IQ de 120 de puncte, acesta, la varsta de doi ani, se descurca onorabil la calculator, iar la cinci ani citea deja "Hamlet", insă calităţile sale intelectuale nu i-au fost de mare folos in viaţă. Un IQ ridicat nu este intotdeauna garanţia reuşitei!

Renumita balerină Isadora Dunca i-a propus, intr-o zi, dramaturgului Bernard Shaw să facă impreună un copil. " Iţi dai seama, ce ar ieşi din corpul meu şi intelectul tău. Copilul ar putea fi un geniu şi ar da pe spate toată lumea!", s-a arătat entuziasmată frumoasa balerină. Răspunsul pe care l-a primit i-a descurajat elanul procreării. "Ia gandeşte-te, dragă, ce ar fi dacă acesta va moşteni picioarele mele şi inteligenţa ta?" şi-a manifestat scepticismul dramaturgul.

Răspunsul lui Show conţine morala "istoriei neverosimile cu banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel", notează Panorama.

Mitul despre despre Superboy s-a născut in SUA, in patria lui Superman, dar această mitologie a supraomului se amestecă cu aspecte alarmante din istoria fondatorului Repository for germinal choice, cunoscut mai mult ca "banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel".

Robert K. Graham, un optometrist genial, a caştigat 100 de milioane de dolari in urma inventării lentilelor de plastic incasabile şi, intr-un timp, visa chiar să-şi cumpere din aceşti bani o insulă, in care să infiinţeze un propriu stat. Graham, care impărtăşea vederi rasiste, avea un cult al geneticii şi era extrem de preocupat de ideea că umanitatea se alterează din interior. Unica soluţie ar fi fost, in opinia sa, crearea unei bănci de spermă care să păstreze materialul genetic prelevat de la cei mai deştepţi oameni ai planetei, adică de la laureaţii Premiului Nobel, ceea ce ar da posibilitatea ca prin insămanţare artificială să se nască o generaţie de copii supradotaţi.

Intenţiile bune ale lui Graham aveau la bază tradiţia eugeniei, cu rădăcini in lumea anglosaxsonă, imbrăţişată la vremea sa de Adolf Hitler. In această tradiţie işi au originea teoriile despre suprapopulaţie, hiperdarwinism şi paranoia rasistă de la inceputul secolului XX. Graham era ferm decis să-şi pună in practică planurile la ferma sa din Escondido, California. La 29 februarie 1980, Los Angeles Times a publicat articolul "Toţi laureaţii premiului Nobel - donatori ai băncii de spermă: proiect de ameliorare a potenţialului genetic al omenirii".

Se părea ca incepuse o nouă eră, dar in calitate de donatori erau acceptate doar geniile din domeniul ştiinţei, nu şi oamenii inteligenţi pur şi simplu. Anonimatul sever şi recurgerea la pseudonime nu i-a permis autorului anchetei identificarea exactă a participanţilor la acest proiect. Se ştie că şi-ar fi dorit să fie donator al băncii genetice John Forbes Nash, un matematican schizofrenic. Cu siguranţă a fost donator Jonas Salk, unul dintre părinţii vaccinului impotriva poliomelitei.

In opinia lui David Plotz, doar trei laureaţi ai Premiului Nobel au fost implicaţi in respectivul proiect. Nu există dubii in privinţa identităţii unuia dintre aceştia: numele său este William Shockley. El a primit Premiul Nobel pentru Fizică in anul 1956 pentru inventarea tranzistorului, devenind practic părintele erei electronice. Insă acesta şi-a consacrat ultimii 25 de ani de viaţă incercand să impiedice procrearea de copii săraci şi de culoare, intrucat era convins că aceştia au un coeficient intelectual redus.

Singurul Dumnezeu pentru Shockley erau testele IQ, iar rezultatele indicau un IQ mai redus cu 12 puncte in cazul negrilor şi al reprezentanţilor păturilor sărace ale societăţii comparativ cu populaţia "albă". Insă, in general, se ştie că IQ are tot atata tangenţă cu gradul de inteligenţă precum actul sexual fizic cu relaţia de dragoste adevărată. Nu este de mirare că Shockley a fost ridiculizat atat de mass-media, cat şi de Ku Klux Klan.

In cei zece ani de existenţă, banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel nu s-a bucurat de popularitate, aşa cum a sperat fondatorul ei. Din anii ^50, cand Graham şi Shockley işi propagau teoria superiorităţii, pană in prezent, lumea s-a schimbat. Mamele din epoca yuppie, care apelau la serviciile acestei bănci, işi doreau mai degrabă un copil inalt, frumos, sănătos, sportiv decat un geniu. Insă spermatozoizii obosiţi ai unora din laureaţii Premiului Nobel, trecuţi binişor de varsta procreării, s-au dovedit a fi ineficienţi şi n-au dat rezultatele scontate.

După moartea lui William Shockley, Graham spera să dezvolte "Fabrica geniilor", dar fără succes. In 1999, cand s-a stins din viaţă şi Graham, banca s-a desfiinţat. Singura dintre "fiinţele" născute datorită acestei bănci genetice, care la inceput promitea succese sclipitoare, in virtutea inzestrărilor sale intelectuale, a dezamăgit in cele din urmă.

In anul 2001, jurnalistul Plotz a dat de acesta, după mai multe căutări, la colegiul Reed College. N-a descoperit un geniu, ci un "hippy cu cosiţe şi cu un chip obosit". Abandonase studiile şi era pasionat de spiritism. "Ideea de a crea genii a fost una absurdă. Oamenii sperau că voi obţine succese uluitoare. N-a fost să fie. N-am realizat nimic deosebit", i-a spus băiatul ziaristului. "Dacă m-aş fi născut cu un IQ de 100 şi nu de 180, n-aş fi realizat mai mult", a concluzionat fiul de geniu.

Sursa: sfaturimedicale.ro