Cel mai iubit dintre idealuri

Afli ca este posibil sa fii doar jumatate din ceea ce consideri ca esti. Inevitabil incepi sa crezi ca undeva, in lume, cineva cauta, uneori chiar fara sa stie, sa te intalneasca si sa iti completeze existenta. Iti imaginezi, faci tot felul de scenarii si ajungi sa vrei mai mult de la visul tau. Ai nevoie de imaginea concreta a unei priviri pe care sa nu o poti uita, despre care sa crezi ca te cauta continuu si pe care sa o poti "recita" in gand ori de cate ori ti-e teama de uitare.

Remediul contra mortii prin implozie emotionala este iubirea. Iata alt lucru pe care il descoperi si incepi sa cauti… ceva de iubit. Nu stii daca vei gasi fericire sau te vei ineca in nebunia de a te fi pierdut cu firea in labirintul sentimentelor. Crezi doar ca dincolo de indoiala nu exista viata, ca lucrurile concrete sunt straine unei existente ambigue, atarnand de firul fiecarui "acum" care se pierde in enervarea timpului.

Tot din aceasta credinta s-a nascut si imaginea jumatatii pierdute in lume, pe care cautand-o te indoiesti ca exista, gasind-o te indoiesti ca ai cautat-o. Afland-o pe ea, te pierzi pe tine, jumatate din ceea ce credeai ca esti, si inveti sa traiesti si sa visezi in intregime, descoperindu-te altfel decat te cunosteai.

Nu stiu de ce am tendinta sa spun despre mine ca ador delfinii, cand, in fapt, nu le-am stat nicicand in apropiere, ca prefer plimbarile spre nicaieri, desi intotdeauna am ajuns undeva, ca sunt impulsiva, desi gandesc instinctiv orice miscare si ca am o slabiciune pentru stancile abrupte, chiar daca sunt acrofoba. Uneori, singura rochie rosie pe care o gasesc printre hainele mele, imi da senzatia ca am gresit sifonierul. In schimb, muzica pe fondul careia ma incapatanez sa fac ce fac de obicei imi tradeaza intotdeauna pasiunea pentru sunet. Incep sa desenez, nu pentru ca vad lucruri, ci pentru ca le interpretez si mi se intampla sa ajung oriunde, mai devreme sau mai tarziu cu un minut. In fine, pot admite oricand… o pasiune secreta pentru ciocolata.

Tentata sa traiesc cuminte intr-o lume despre care aud ca e din ce in ce mai rea, mi-am frant de multe ori aripile in incercarea de a ma strecura printre coridoarele inguste ale propriei curiozitati. Am fugit de unde nu eram sigura ca exista libertate, am imbratisat fara rost, am sarutat fara noima, dar am ramas fidela singurei iubiri la care am revenit tot timpul si careia, printre lacrimi, i-am spus adevarul.

Existenta prin iubire pare ferita de timp si spatiu. Alergand dupa orice iti poate ucide plictiseala, descoperi uneori cheia eternitatii.

Un articol de Alia