Anotimpurile cuplului nostru

Nu stiu daca iubirea descrisa de poeti se aseamana cu ceea ce ne rascoleste atunci cand privirile ni se intersecteaza decisiv, pentru ca este o dragoste ideala, deci fantasmagorica si irealizabila. Dar cred in instinct, in cuplu, in ceea ce a fost lasat de la inceput pe Pamant: doua jumatati in cautare.

Stiu ca nu e usor: omul nu a fost creat ca avand simtul istoriei si nici pe cel al propriei varste. Unde mai pui ca uneori se impiedica de adevar, se simte lovit si vulnerabil, dar se ridica apoi cu incredere si merge mai departe? Intampini primvara iubirii tale cu pasi marunti si ezitare adolescentina. Debuturi intempestive, avanturi furibunde, dar niciodata o cale de mijloc. Intri pe o usa larg deschisa, pe care gasesti nimerit sa o trantesti apoteotic de peretele propriilor prejudecati si te instalezi. Pornesc mecanisme logico-hormonale, pasiuni ignifuge, zgomot, ostentatie si increderea ca fericirea poate dura mai mult de o clipa.

Printre senzatii atemporale de beatitudine isi face loc banalul cotidian, cu timpi morti sau risipiti aiurea, iar indoiala gaseste a se hrani din depravarea fiintei umane despre care stim ca se atrofiaza, inca de la primele alegeri democratice. Obosesti in procese de introspectie si te conformezi zbuciumului actual… In lumea aceasta, barbatii par cu mult mai liberi si mai fericiti decat femeile. Cand marturisesti uneori ca ai fi vrut sa fii barbat, ti se ofera degraba explicatii favorabile pentru revers: tot haosul feminin si-ar gasi sfarsitul in maternitate, iar singuratatea ta reverberanta ar fi alinata de zambetul copiilor tai. Binele si raul exista conform deciziei tale, asa incat nu s-ar justifica vreo urma de indoiala in ceea ce priveste felul in care alegi sa fii.

Cand marturisesti ca ai fi vrut sa fii o femeie ca oricare alta, ti se spune ca talentul cu care iti "exerciti" sexul te indeamna la lupta si iti provoaca sete de putere, pentru a te distinge cumva in multime. Ti se preda teoria existentei, in speranta ca te vei inalta cu gratie angelica deasupra tuturor obstacolelor, cu riscul ca cel care se hraneste cu povara tentatiei si a ispitei care ucide perfectiunea iubirii, este demonul din tine.

Iubirile fulgurante, derizorii si naďve de altadata, fie devin consumiste si obsesive, fie, prin sinceritate, evolueaza frumos si se mentin departe de tot ceea ce le poate altera. Dragostea pare sa tinda spre un extaz consumist, precum excursia duminicala la supermarket. A face cumparaturi cu partenerul este o noua forma de fericire erotica. Standardele sociale actuale impun o alta dinamica in comunicarea dintre sexe, astfel incat forma ajunge sa determine fondul.

In acest turbion al incertitudinilor bolnavicioase stiu ca sansa implinirii prin iubire nu se pierde atat timp cat vreau sa doresc pe cineva nebuneste, sa ii simt gustul in cafeaua de dimineata, iar mirosul lui aspru sa-mi patrunda visele. Sa zac, sa strig, sa obosesc in incercarea de a gasi un moment de liniste si sa nu ma aline decat scrasnetul dulce al cheii in usa casei mele. Sa uit ca dragostea se cuvine sa fie inteleapta si sa nu-mi pese ca as putea suferi oricand, atata vreme cat fara dragoste pot sa mor. Sa am curajul sa nu-mi ridic privirea catre cer, intreband inecata in lacrimi daca e bine ce fac, si atunci sa nu mai intreb nimic… Prea inger ca sa nu stiu sa plang, prea demon ca sa nu ma pot abtine.

Un articol de: Alia