Giulgiul din Torino, acea panza de peste patru metri lungime, lucrata manual din in si inca mirosind a smirna, reprezinta una dintre cele mai controversate descoperiri. Aparitia giulgiului e invaluita in mister. Potrivit istoricului Averil Cameron, se pare ca panza a fost gasita la Edessa si dusa in 944 la Constantinopol. De acolo, giulgiul intra intr-o epopee, fiind transportat spre Orient si de acolo spre Occident, de la cruciatii avizi dupa bogatie la francezii doritori de faima. In 1357 este documentata prima reprezentare oficiala a giulgiului sfant in Europa. Dupa acea data, toate icoanele aparute au copiat chipul lui Iisus de pe panza. In 1578, giulgiul a fost predat Domului din Torino, gazduindu-l in Biserica Sf. Ioan Botezatorul, unde se afla si astazi.
Controversele sunt nenumarate. In primul rand, datarea cu carbon a relevat o prevenienta din secolele XIII - XIV, acceptata chiar si de catre Biserica Catolica. Apoi, dupa analize repetate, cercetatorii nu au putut gasi urme de sange. A venit in cele din urma si o reproducere fidela din partea unui sceptic, care a aratat cat de usor se putea obtine un asemenea giulgiu. Oricum, descoperirea din secolul VI ramane una dintre cele mai frumoase artefacte care au adaugat dinamism omenirii. Sursa
Discutii asupra articolului "7 descoperiri incredibile":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Yuppy incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.