Traim intr-o tara frumoasa: Chei, Lacul Rosu, Bicaz

Traim intr-o tara frumoasa: Chei, Lacul Rosu, Bicaz

In urma cu ceva timp deschideam un proiect editorial derulat domol, asternut in cuvinte si poze dupa cutreierari prin cele mai frumoase locuri ale Romaniei. Materie prima cat cuprinde, ca sa zic asa. Am inceput cu Sighisoara, oras in care oricine revine cu drag, simtind iar si iar farmecul unei cetati medievale imbibate usor in parfumul marca Dracula.

Facem un salt din Transilvania, pana in Carpatii Orientali, presarati cu biserici superbe ce fac din fiecare om un om mai bun, chiar daca numai pentru cateva clipe. Despre ele si linistitorul albastru de Voronet, putin mai tarziu. Cum urci spre Piatra Neamt, urmezi un traseu relativ paralel cu lantul muntos de est. Apoi, din cochetul orasel ce poate fi admirat si dintr-o telegondola, te indrepti catre Bicaz, acolo unde se gaseste Lacul Izvorul Muntelui, cu un baraj urias. La baza barajului se poate poposi la o pensiune, de unde grandoarea unei constructii atat de impozante trezeste in fiecare un sentiment coplesitor de micime. In cateva minune esti sus pe baraj, minunandu-ne de felul in care se schimba lucrurile intr-un timp atat de scurt, privind pozitia anterioara. De la Bicaz, un drum o ia spre Vatra Dornei, statiune foarte cunoscuta si apreciata pentru frumusetea ei aparte. Daca o tii putin inapoi si spre interiorul muntilor, urmeaza sa treci printre Muntii Tarcaului si Bistritei, adica prin Chei. Roci uriase se ridica deasupra ta intr-un peisaj ce pare ireal. Raul curge cand pe dreapta, cand la stanga soselei, cabanele cu suveniruri sunt stranse in cuiburi din loc in loc. Daca ai putin noroc si prinzi 15 grade si cer senin la sfarsit de toamna, te bucuri de un contrast impecabil intre gri-ul de piatra, albastrul de cer si verdele brazilor rari.

Dupa serpuiri de pitic printre uriasi de roca, undeva la jumatatea distantei dintre Bicaz si Gheorgheni, se gaseste Lacul Rosu. Copil fiind candva, imi parea foarte mare. Acum, imi pare mic, dar nu cu mai putin farmec. Lacul s-a format relativ recent, in 1837. Se cheama asa datorita gresiei rosii care, sfaramicioasa, este transportata de Paraul Rosu pana in albia cu cioturi de copaci. O legenda spune ca o fata, pe numele ei Estera, s-a indragostiti de un flacau de prin partile locului. Insa, cand sa se ia amandoi, baiatul pleaca in armata. Fata il asteapta in fiecare zi, colindand muntii, fara sa-i treaca prin minte ca i se poate intampla ceva rau. Un talhar, rapit de gingasia Esterei, o fura si face tot posibilul ca el sa-i cada drag fetei. In zadar. Pentru ca salvarea nu venea de niciunde, Estera a implorat muntii sa o ajute si s-a pornit o ploaie cumplita, ce a maturat totul in calea ei. Si fata, si talharul, au fost ucisi, apele potolindu-se si asezandu-se, formand Lacul Rosu. Daca prinzi si cateva rate sanatoase navingand printre resturile de copaci, simti ca...viata e frumoasa. De la lac, poti porni spre Sovata, pe un drum de poveste. Ai ajuns iar in Transilvania. Sighisoara e putin mai spre sud. Mai la sud si spre vest este Sibiul, fosta capitala europeana. Cu Sibiul ne intalnim in episodul viitor. Pana atunci, va invit sa vizualizati pozele din galeria foto. Apoi, la drum!

Un text de: Ianis