agonie

S-a intamplat si citind posturile de pe aici ajung sa cred ca trebuie avuta mare grija cu cat va apropiati de 30 de ani.

Totul a inceput acum 2 luni jumate cu o banuiala care nu mi-a dat pace si nu m-a lasat sa dorm. De la acea scanteie am inceput sa fiu din ce in ce mai atent la lucruri marunte (involuntar) si mi-am dat seama ca minte pentru niste motive aparent marunte, fapt ce nu se intampla pana atunci. Toate acestea intr-o perioada in care ma apropiam de un termen limita major la munci si stressul pe care il anticipasem de jumatate de an se pare ca mi-a ascutit simturile. In perioada asta cel mai rau m-a afectat propria-mi imaginatie si sunt convins ca cel mai bine a fost sa o confrunt in momentul in care aveam ceva cat de cat palpabil. Initial a negat si apoi a recunoscut ... era weekendu dinainte de 1 mai si am sa mi-l amintesc toata viata.

Ne cunoastem de 14 ani, suntem impreuna de 10, casatoriti de 6 si avem o fetita de 2 ani jumate. Lucuruile nu sunt deloc simple si am sperat ca la intrebarea "de ce?" sa-mi dea raspunsul cu "suntem animale, stii instinctu, nu am mai rezistat si am cedat". N-a fost asa din pacate si raspunsul ei mi-a dat peste cap toate situatiile imaginate in saptamanile de "panda" : "il iubesc". Ce puteam sa mai spun ? Discutia s-a stins, pentru ca se trezise fetitza si timp de cateva ore am incercat sa ma detasez si sa inteleg. La reluarea discutiilor mi-a spus ca nu a fost planuit, ca s-a intamplat de-a lungu timpului (el fiindu-i coleg de munca de 3 ani). Dupa reprosuri, pareri de rau exprimate, "de ce"-uri, lacrimi si sughitzuri am incheiat prin a-i da ei de ales. Am sperat ca regretele sa transforme situatia in una buna pentru noi doi si ca toate astea ne vor intari relatia dar nu a fost sa fie asa.

I-am dat timp de gandire o zi sa aleaga si dupa ce s-a vazut cu el a doua zi mi-a spus ca vrea sa facem casnicia sa mearga. A durat o saptamana si i-am gasit in parc pe banca inbratisati si cu copilu pe langa ei. Pentru a doua oara am vazut negru in fata ochilor, azi o intalnire, maine o sarutare poimaine inapoi in pat. Nu am putut sa inteleg .. ea a hotarat si tot ea a cedat la numai o saptamana. E drept ca am intrerupt relatia lor cand focul pasinuii era mai puternica (tocmai cumparase un pachet de prezervative) dar totusi suntem fiinte rationale si putem sa ne gandim la consecintele unor actiuni nu sa facem lucruri fara a incerca sa anticipam ce se va intampla. Am fost tentat sa renunt pe loc dar incet incet m-am racit si de data asta si, pentru a doua oara, i-am spus sa aleaga - de data asta odata si bine. Au trecut 2 luni si situatia este inca in copac pentru ca nu poate alege.

Timp de o luna de zile am discutat si am analizat in doi ce am facut fiecare, ce nu am facut, ce a facut-o pe ea sa se raceasca fata de mine si de ce eu in ignoranta mea credeam ca suntem un cuplu fericit. Intotdeauna am tras impreuna in aceeasi directie, ne-am inteles foarte bine, nu ne-am certat niciodata (ceea ce nu e neaparat un lucru bun), am respectat-o si am sustinut-o in tot ce a vrut sa faca dar nu am iubit-o cum si-a dorit ea (mi-a spus) dar nici nu mi-a spus. un ultima vreme in schimb nu prea apucam sa mai deschidem vorba la fel de des, ea e obosita mai tot timpul din cauza programului si lucrurile au ajuns intr-o zona in care eu astept, ea asteapta si toti sunt fericiti de situatie mai putin eu.

Ce stiu despre el din spusele ei e ca o face sa se simta speciala si ca este exact raspunsul la toate dorintele ei. E mai mare cam cu 10 ani si i-a spus ca s-a mutat la aceeasi firma cu ea chiar daca salariul nu era atragator, ca se cearta cu nevasta-sa intr-una si ca are o fetita de 8 ani. Cu toate acestea cand l-a confruntat prima oara cu posibilitatea ca ea sa se desparta de mine si ca el sa aiba grija de ea (pentru ca nu poate fi independenta) el a dat oarecum inapoi motivand ca i-a promis fetitzei de mult ca rasplata ca vor face multe chestii in concediu si ca nu ar putea chiar acum.

Problema mea e ca pus in fata situatiei mi-am dat seama ca o iubesc foarte mult si ca as face orice pentru ea, chiar sa o astept pana cand ia o decizie. Am considerat ca daca va primi destula iubire din partea mea va ajunge sa imi dea un semn. Ea spune ca balanta e in echilibru si ca nu poate sa se decida dar incep sa cred ca ma minte ca sa traga de timp.

In punctul de fata, dupa ce am citit cate ceva am ajuns sa cred ca nu frustrarile ei acumulate au racit-o fata de mine si ca defapt el nu a fost solutia pentru ca a facut-o sa se simta speciala ci totul se trage de la comunicare si mai ales de la viata noastra sexuala cu nemultumiri de ambele parti, nemultumiri nemarturisite. Totusi suntem intr-un punct in care putem sa le rezolvam pe toate si totusi ea nu poate sa se desparta de el, sa-mi garanteze ca nu se va mai intampla nimic dar in acelasi timp ca s-a apropiat mai mult de mine si ca si-ar dori sa simta mai mult fata de mine. Problema e ca atata timp cat pasiunea lor nu s-a stins complet dragostea pe care o mai are fata de mine este invizibila. Senzatia mea e ca eu o astept pe ea, ea il asteapta pe el iar lui in convine situatia.

Ar mai fi multe de spus dar nu cred ca am fost prea coerent asa ca ma opresc deocamdata. As vrea sfaturi, mai ales din partea unor doamne, eventual care se pot pune in pielea ei. Ce isi doreste defapt ? Ce pot face eu, pentru ca practic eu sunt o constanta ? Stiu ca unul din raspunsuri ca fi de genul "las-o si pleaca" dar sunt mai mult interesat de celelalte si mai ales de motive.

cu respect si aproape golit,
HH