E BINE DE STIUT: FRANCMASONII AU CONDUS DIN TOTDEAUNA LUMEA SI CONTINUA S-O FACA.

Iata cateva explicatii care va pot convinge:
Francmasoneria este o organizaţie fraternă. Membrii săi sunt uniţi de idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o Fiinţă Supremă. In Romania francmasoneria este organizată sub denumirea de Marea Lojă Naţională din România.

Mircea Eliade consideră că se poate vorbi despre o mentalitate francmasonică.

Potrivit lucrării The New Encyclopedia Britannica, Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea (mai corect spus ar fi însă: societate discretă[1]). S-au înfiinţat loji masonice chiar şi în China, sub auspiciile Marii Loji a Angliei, începând din 1788. Rău-famata societate chineză cunoscută sub numele de Triade a apărut ca un Ordin Masonic, împreună cu cel numit Ordinul Zvasticii, potrivit autorului lucrării A New Encyclopedia of Freemasonry. Aceşti masoni chinezi aveau rituri identice, purtau simboluri similare precum bijuterii şi şorţuri de piele. Se refereau la zeitatea pe care o venerau denumind-o „Primul Constructor".

Există câteva organizaţii care, deşi nu aparţin oficial Masoneriei, îşi au originile în aceasta. Printre acestea se numără organizaţii obşteşti sau „de petrecere a timpului liber", cum ar fi: Vechiul Ordin Arab al Nobililor închinători la Altarul Mistic (Altariştii) şi Ordinele Stelei Răsăritului, DeMolay, Constructorii şi Curcubeul. Aceste grupuri sunt compuse mai cu seamă din americani, deoarece masonilor britanici li se interzice în mod expres să se alăture unor astfel de organizaţii.

Cel mai renumit dintre simbolurile masonice, litera „G", scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezintă de fapt iniţiala cuvântului „geometrie", potrivit spuselor istoricului mason Albert Mackey, care considera că masonii au fost învăţaţi că „Masoneria şi geometria sunt sinonime" şi că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră", foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă bine cunoscutului simbol masonic al pătratului şi compasului. Ei susţin că a apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol care reprezintă puterea unui rege - o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează prin alăturare simbolul care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Steaua lui David". „Acest simbol a fost folosit pentru prima oară pe scară largă atunci când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici creştine în Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastră, le-am găsit pe clădirile ridicate de către Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu", scriau cei doi autori.

Una dintre tradiţiile masonice susţinea că Avraam, patriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor învăţături speciale înainte de Potop. Mai târziu, aceste învăţături (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate într-un volum de către filozoful grec Euclid, care le-a studiat sub numele de "geometrie". Mai întâi grecii şi apoi romanii, au numit această disciplină "arhitectură".

Criticii Francmasoneriei susţin că proeminenta literă „G" reprezintă de fapt prescurtarea cuvântului "gnosticism" - un concept filozofic promovat de adepţii sectelor gnostice, cum ar fi de pildă Alumbrados,o sectă interzisă de Biserica timpurie. Autorităţile nu pot cădea de acord asupra originii reale a Francmasoneriei, dar recunosc la unison faptul că ea este mai veche decât Egiptul antic. Legendele masonice plasează formarea organizaţiei în vremea construirii Turnului Babel, şi cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care se pomeneşte în Biblie.

In secolul al XIX-lea, Mackey afirma că masonii din epoca medievală preluaseră atât cunoştinţele în materie de construcţii, cât şi modelul de organizare de la „Arhitecţii Lombardiei". Această breaslă din nordul Italiei a fost prima ai cărei membri şi-au asumat numele de "Francmasoni", care a devenit prescurtarea pentru „Ordinul frăţesc al cioplitorilor în piatră liberi şi recunoscuţi ca atare". Termenul de „recunoscuţi ca atare" era folosit în cazul membrilor intraţi mai târziu în Ordin şi care nu aveau nici o legătură cu întemeietorii acestuia, cioplitorii în piatră. O lucrare de alchimie în care se pomeneşte în mod expres termenul de „Francmason" poate fi datată în anii '50 din secolul al XV-lea.

Alţi cercetători masoni susţin că apariţia Ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan Colegiului Fabrorum sau Colegiului Muncitorilor - un grup de constructori şi arhitecţi care a devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariţia secretelor masonice în epoca existenţei preoţilor războinici, eroi ai cruciadelor, Cavalerii Templieri. Un scriitor din secolul al XVIII-lea susţinea că Francmasoneria modernă a fost întemeiată de către Godefroi de Bouillon, liderul Primei Cruciade, care a cucerit Ierusalimul şi despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei Stăreţii a Sionului.

Secretele privitoare la originea Francmasoneriei au fost păstrate cu străşnicie, în ciuda publicării a numeroase cărţi şi articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă şi autor al lucrării The Meaning of Masonry, scria: "Adevărata istorie secretă a apariţiei masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizaţiei însăşi". Multi cercetători cred chiar că majoritatea masonilor au pierdut din vedere adevărata origine şi scopul organizaţiei. "Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizatii care şi-a pierdut înţelesul originar" - scriau autorii lucrării The Templar Revelation.

În epoca în care patru loji londoneze au format o Mare Lojă Unită în 1717, Francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizaţii - zidarii sau „Masonii Lucrători". Francmasoneria şi-a dobândit cunoştinţele esoterice mai ales de la masonii speculanţi. Webster afirma: „Originile Francmasoneriei nu pot fi identificate din nici o sursă sigură, dar Ordinul a apărut dintr-o combinaţie de tradiţii care au evoluat şi s-au contopit într-o perioadă mai lunga de timp. Astfel, Masoneria Lucrătoare ar fi putut proveni din Colegiile Romane prin intermediul zidarilor din Evul Mediu - în vreme ce Masoneria Speculativă ar fi putut proveni din rândurile patriarhilor ebraici şi din misterele păgânilor. Dar sursa de inspiraţie ce nu poate fi negată este Cabala evreiască... Cert este că, atunci când au fost concepute ritualul şi statutele Masoneriei în 1717, cu toate că ele au reţinut anumite fragmente ale vechilor doctrine egiptene şi pitagoreice, versiunea iudaică a tradiţiilor secrete a fost cea aleasă de fondatorii Marii Loji, pentru ca, pornindu-se de la ea, să îşi construiască propriul sistem".

Francmasoneria a continuat să îşi lărgească tot mai mult rândurile, iar în 1720, au fost înfiinţate loji masonice în Franţa, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia. Acestea au format o Mare Lojă la Paris, în 1735. Marea Lojă era diferită de Lojile Scoţiene, care fuseseră formate după ce Carol I Stuart fugise din Anglia. Tensiunile dintre cele două ramuri ale Masoneriei Franceze s-au accentuat în 1746, o dată cu exilarea din Anglia a lui Carol Eduard, poreclit „Scumpul prinţ Charlie" Stuart, sau „Tânărul Pretendent" şi a susţinătorilor lui, care au încurajat folosirea Ordinului în scopuri politice.

În această epocă a devenit cunoscută marelui public adevărata origine a Francmasoneriei. In 1737, profesorul fiilor prinţului Carol Eduard care era şi membru al Societăţii Regale, Andrew Michael Ramsey, a rostit un discurs în faţa francmasonilor din Paris. Acest discurs a devenit cunoscut drept „Cuvântarea lui Ramsey", în care acesta declara: „Ordinul nostru a format o uniune de nedespărţit cu Cavalerii Sf. loan de la Ierusalim" - un Ordin foarte apropiat de cel al Cavalerilor Templieri. Ramsey mai spunea că Francmasoneria era legată de şcolile antice de descifrare a misterelor, patronate de zeiţa greacă Diana şi de cea egipteană Isis.

Masonul german baronul Karl GotrJieb von Hund a devenit membru al Lojiei din Frankfurt şi în 1751 a întemeiat aici o filială a Ritului Scoţian, denumită „Ordinul respectării stricte a regulilor"; după rostirea jurământului ce prevedea supunerea necondiţionată faţă de ordinele unor superiori misterioşi şi „nevăzuţi", aşa cum a fost descris pe parcursul volumului, Ordinul a sfârşit prin fuziunea dintre Iluminaţi şi Francmasoneria germană, în timpul Congresului de la Wilhelmsbad.

Hund a recunoscut că ducea mai departe tradiţiile Cavalerilor Templieri care fuseseră obligaţi să se autoexileze în Scoţia la începutul secolului al XIV-lea. Membrii acestui Ordin s-au autoproclamat „Cavaleri ai Templului". El pretindea că ar transpune în viaţă ordinele unor „superiori necunoscuţi" a căror identitate sau loc de reşedinţă nu erau niciodată precizate, în timp ce alţii au pretins că aceşti „superiori" nu erau oameni, majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susţinătorii iacobiţi ai Stuarţilor, care au murit sau şi-au pierdut credinţa după înfrângerea Tânărului Pretendent.

Francmasoneria este organizată în trei loji fundamentale: Loja Albastră (care reprezintă pasul de început al oricărui novice şi care la rândul ei este subîmpărţită în trei grade: Ritul de York (care la rândul lui se compune din încă zece grade) şi Ritul Scoţian (care are un total de 32 de grade de iniţiere a membrilor). Cel de al 33-lea grad, la care se accede numai pe bază de invitaţii, reprezintă capul omenesc - care se găseşte deasupra celor 33 de vertebre ale coloanei vertebrale. Acesta reprezintă cel mai înalt grad al Masoneriei, cunoscut marelui public.

Marea majoritate a membrilor privesc afilierea lor la Francmasonerie ca fiind foarte puţin diferită de intrarea în Clubul Leilor sau în cel al Optimiştilor sau în Camera de Comerţ. Dacă privim lucrurile din punctul lor de vedere, argumentul este perfect justificat. Literatura de provenienţă masonica însăşi recunoaşte faptul că numai acelora dintre iniţiaţi care progresează dincolo de cel de-al 33-lea grad li se dezvăluie adevăratele scopuri şi secrete ale grupului din care fac parte.

Masonul de grad 33 Manly P. Hall scria: „Francmasoneria reprezintă o frăţie în frăţie, o organizaţie exterioară care ascunde în rândurile ei o frăţie interioară a celor aleşi... prima parte este vizibilă, cealaltă nu este vizibilă. Societatea vizibilă este o camaraderie splendidă, alcătuită din persoane «libere şi acceptate», care s-au reunit pentru a se dedica promovării unor cauze etice, educaţionale, fraterne, patriotice şi umanitare. Societatea invizibilă este o frăţie secretă şi nobilă, ai cărei membri se dedică trup si suflet slujirii unui arcanum arcandrum, adică unui secret sacru".

Cunoscutul mason din secolul al XIX-lea Albert Pike recunoştea faptul că Francmasoneria are "două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor..., iar cealaltă este publică..." Fostul arhivar al Filialei Provinciale a Lojii Marelui Orient, Wilmshurst, confirma faptul că "primul stadiu sau gradele iniţiale ale Masoneriei sunt preocupate doar să aducă la cunoştinţa membrilor valorile aparente ale doctrinei noastre" şi că "dincolo de acest stadiu, mă tem că marea majoritate a masonilor nu trece niciodată".

Chiar şi mulţi masoni de rang înalt nu sunt lăsaţi să pătrundă vreodată în cercul interior al cunoaşterii. In memoriile sale, renumitul francmason Casanova scria: "Chiar şi cei care au ocupat Scaunul Maestrului (Mason) s-ar putea să nu cunoască încă Misterele Masoneriei".

Epperson a făcut o observaţie interesantă conform căreia orice mason va nega cu tărie existenţa unui cerc interior şi a altuia exterior al Ordinului, pentru că "masonul «de condiţie medie» nu are întradevăr habar despre existenţa acestui sistem, în vreme ce «Masonul Luminat» este împiedicat să dezvăluie existenţa acestor lucruri". Existenţa acestui al doilea strat al organizaţiei este protejată de depunerea unui jurământ de păstrare a secretului - lucru care înseamnă că dacă eşti unul dintre cei care ştiu aceste lucruri, depunerea jurământului te împiedică să dezvălui conţinutul lor. Structura de putere a Ordinului a provocat de asemenea îngrijorări multor cercetători. Icke scria: "Francmasoneria mondială este o piramidă a manipulării". Structura piramidală permite elitei (adică celor câtorva persoane aflate în fruntea Francmasoneriei) să deţină controlul asupra majorităţii membrilor organizaţiei, înşelându-i în privinţa scopurilor reale şi furnizându-le informaţii incorecte asupra activităţilor care au loc în interiorul acesteia şi în lume.

Această dezinformare a fost realizată prin răspândirea în rândurile novicilor masoni şi ale publicului care punea întrebări în legătură cu această organizaţie a unei cantităţi atât de mari de informaţii confuze şi contradictorii, de tradiţii şi poveşti, încât chiar şi cercetătorii masoni nu pot fi totdeauna de acord cu diverse probleme din sânul acestei organizaţii. Mackey recunoaşte că dosarele Masoneriei sunt „pline de inexactităţi istorice, anacronisme şi chiar absurdităţi".

Există motive pentru această stare de confuzie. Wilmshurst nota: "Dezvoltarea (Francmasoneria) s-a sincronizat cu scăderea interesului faţă de religia tradiţională şi rugăciunea în biserică". "Principiile simple de credinţă şi idealurile umanitare ale Francmasoneriei iau, în cazul unor persoane, locul teologiei clasice din bisericile diverselor confesiuni religioase". Cu toate că liderii săi neagă faptul că Francmasoneria ar fi o religie, totuşi, ea a constituit pentru unii un înlocuitor al acesteia. De aceea, nu ne miră faptul că aceasta a trebuit să fie circumspectă cu privire la răspândirea învăţăturilor sale. De când e lumea lume, oricine răspândea idei despre care se credea că sunt sacrilegii sau blasfemii, risca să fie supus unor cenzurări severe în rândul comunităţii în care trăia, fiind rănit sau chiar omorât.

Wilmshurst spunea că, dacă o persoană caută să dobândească lumina "sub forma întăririi conştiinţei de sine şi a creşterii capacităţilor paranormale... trebuie sa fie pregătită să se dezbrace de toate prejudecăţile şi modelele de gândire avute până atunci şi, cu o slăbiciune şi blândeţe asemănătoare cu acelea ale unui copil, să fie pregătită să îşi «deschidă» mintea, pentru a primi nişte adevăruri noi şi poate şocante pentru ea. Referindu-se la înţelesurile Francmasoneriei şi caracterizându-le ca fiind "învăluite în mister" şi "criptice", el scria: "Acestea reprezintă un subiect de cele mai multe ori neabordat care, prin urmare, rămâne în cea mai mare parte necunoscut membrilor săi, cu excepţia celor foarte puţini care-l studiază în particular..."

Totuşi, Wilmshurst ne-a dat câteva indicii despre istoria ascunsă a Francmasoneriei atunci când a scris despre o "Epocă de Aur" - perioadă în care "oamenii comunicau conştient cu lumea nevăzută, fiind păstoriţi, învăţaţi şi ghidaţi de «zei»...". El remarca faptul că omenirea a rătăcit drumul, după o "cădere" generată de încercarea oamenilor de a dobândi aceleaşi cunoştinţe ca şi creatorii lor, o idee comparabilă cu cea biblică a alungării din Rai.

Conform spuselor lui Wilmshurst, care scria în 1927, „această «cădere» a omenirii nu s-a datorat vreunui păcat individual anume, ci «unor slăbiciuni sau defecte ale sufletului colectiv al rasei de oameni din care făcea parte Adam» - astfel încât în cadrul «consiliilor divine» s-a hotărât că omenirea ar trebui să fie răscumpărată şi readusă în starea sa pură de dinaintea căderii în păcat» un proces a cărui desfăşurare cerea «trecerea unei perioade mari de timp». Această restaurare avea nevoie să beneficieze şi de «asistenţă calificată, ştiinţifică» din partea acelor «zei» şi îngeri păzitori ai rasei moştenitoare, despre existenţa cărora vorbesc toate tradiţiile antice şi scrierile sacre".

Masonul Manly P. Hall demonstra că Wilmshurst nu se exprima alegoric. "În trecutul îndepărtat, zeii mergeau pe pământ alături de oameni, alegând dintre fiii oamenilor pe cei mai înţelepţi şi cei mai devotaţi dintre ei pentru a-i sluji." "În grija acestor fii ai oamenilor special hirotoniţi şi «iluminaţi», ei au lăsat cheile marii lor înţelepciuni... ei i-au hirotonit pe aceştia, numindu-i pe unii dintre ei preoţi sau mediatori între ei înşişi - zeii - şi acea umanitate care nu dobândise încă «ochii» care să le permită să privească în faţă Adevărul şi să rămână după aceea în viaţă... Aceşti «iluminaţi» au întemeiat ceea ce noi cunoaştem azi ca fiind «Misterele Antice»".

Aşadar, unul dintre secretele masonice cel mai bine tăinuite se referă la conştientizarea membrilor gradelor superioare ale Francmasoneriei privind existenţa "zeilor" din perioada preistorică, care şi-au lăsat cunoştinţele în păstrarea anumitor indivizi, pe care astfel i-au "iluminat". Aceste cunoştinţe s-au transmis de la o generaţie la alta, prin intermediul Şcolilor Antice de Descifrare a Misterelor, ajungând la cunoştinţa fondatorilor religiilor iudaică şi creştină, ale căror tradiţii au fost însuşite de către Cavalerii Templieri şi aduse la cunoştinţa membrilor cercurilor interioare ale Francmasoneriei modeme.

Trecerea de la societăţile secrete antice la organizaţiile secrete mai moderne a fost întărită de introducerea acestei Francmasonerii „iluminate" la sfârşitul secolului al XVIII-lea, organizaţie care era ea însăşi o îmbinare a legendelor esoterice mai vechi cu tradiţiile cabalistice. Aceste secrete continuă să zacă ascunse în cercul interior al Francmasoneriei, chiar în timp ce milioanele de membri ai acestei organizaţii, care nu le cunosc, continuă să se bucure de filozofia şi camaraderia afişate de ea.

Cercetătorul serios poate începe sa înţeleagă aceste secrete antice numai după ce le studiază cel mai bine şi mai atent posibil, căci foarte multe aspecte din conţinutul lor nu sunt încă dezvăluite direct, lucru recunoscut de înşişi autorii masoni. Un alt secret antic se referea la ideea reîncarnării, despre care Wilmshurst spunea pe un ton de scuză că: "Va fi nouă şi probabil neacceptabilă pentru unii dintre cititorii noştri. Noi nu facem decât să consemnăm ceea ce ne învaţă Doctrina Secretă".

Tocmai această parte ascunsă şi esoterică a Francmasoneriei i-a determinat pe criticii săi să o acuze de ateism. "Acuzaţiile conform cărora francmasonii au perfecţionat ştiinţele oculte - mai cu seamă alchimia, astrologia, magia ceremonială - au urmărit Ordinul pe tot parcursul istoriei sale" - recunoşteau redactorii contemporani ai cărţii lui Mackey. În cadrul Francmasoneriei timpurii existau anumiţi oameni, numiţi "magicieni" -nu iluzioniştii de la circurile de azi, ci bărbaţi care îşi luau numele din cuvântul "Magi" sau "înţelepţi". Până la perioada iluministă din secolul al XVIII-lea, cuvântul "magie" era pur şi simplu un alt nume pentru "ştiinţă". Aceşti "magicieni" susţineau vehement că se aflau în posesia cunoştinţele antice privitoare la transmutarea metalelor, manipularea materiei şi dobândirea tinereţii veşnice. Unul dintre cei mai mari magicieni din rândurile masonilor era o persoană cunoscuta sub numele de "Om-Minune", despre care se credea că a trăit timp de sute de ani.