Acest utilizator nu mai exista
C_C_
Profil C_C_
Sex: feminin
Descriere personala:
Notificarile lui C_C_:
-
C_C_ si KNIGHT_31 au devenit prieteni
19 Iunie 2010, 09:16 -
C_C_ si Cornel34 au devenit prieteni
28 Mai 2010, 19:41 -
C_C_ si citystella au devenit prieteni
24 Mai 2010, 22:10 -
C_C_ si yuppy008777 au devenit prieteni
19 Mai 2010, 22:42
Pozele lui C_C_
In pozele mele
(794 afisari)
In pozele mele
(840 afisari)
In pozele mele
(1083 afisari)
In pozele mele
(1003 afisari)
In pozele mele
(185 afisari)
In pozele mele
(206 afisari)
In pozele mele
(192 afisari)
In pozele mele
(317 afisari)
In pozele mele
(163 afisari)
In pozele mele
(220 afisari)
In pozele mele
(1331 afisari)
In pozele mele
(351 afisari)
In pozele mele
(341 afisari)
Despre C_C_
Citat favorit: necompletat
Filmele favorite: necompletat
Bautura preferata: necompletat
Genul muzical ascultat: necompletat
Masina favorita: necompletat
Comentarii pe forum
| Topic | Comentariu |
|---|---|
|
Eu ,noi, toti......
20 Iunie 2010, 21:57 |
De la: Nigma, la data 2010-06-06 13:15:41 Vreau sa devin prost….... Fiecare dintre noi poate am ajuns la un moment dat pe punctul de a crede ca e nevoie sa ne ucidem sufletul pentru a ne lasa corpul sa traiasca... Dar oare asta nu ar insemna pierderea propriei identitati? Si realizand acest lucru am fi multumiti cu ceea ce am obtinut? Cred ca raspunsul la intrebarile puse de tine se regaseste in ceea ce scria Charles Chaplin despre viata. Imi permit sa citez pentru toti cei care se afla la un moment dat in impas : "Am iertat greseli de neiertat,am incercat sa inlocuiesc persoane de neinlocuit si sa uit persoane de neuitat. Am actionat din impuls,am fost dezamagit de oameni pe care-i credeam incapabili sa ma dezamageasca,insa am dezamagit si eu oameni. Am tinut pe cate cineva in brate pentru a-l proteja. Am ras cand nu trebuia. Mi-am facut prieteni vesnici. Am iubit si am raspuns iubirii,dar am fost si refuzat. Am fost iubit si n-am stiut sa iubesc. Am strigat si am sarit de atata fericire,am trait pentru dragoste si am facut promisiuni de vesnicie,dar mi-am frant inima de atatea ori! Am plans ascultand muzica sau privind fotografii Am telefonat doar pentru a auzi un glas,m-am indragostit de un suras. Am crezut ca mor de atata nostalgie. Mi-a fost frica ca voi pierde un om deosebit (pe care in final l-am si pierdut)....dar am supravietuit. Si traiesc inca! Si viata, nu mi-o irosesc...si nici tu nu trebuie sa ti-o irosesti.Traieste! Ceea ce este cu adevarat bine, este de a te lupta cu convingere,de a imbratisa viata si a trai cu pasiune,de a pierde cu demntate si a invinge cu indrazneala,pentru ca lumea apartine aceluia care indrazneste si viata inseamna prea mult pentru a fi insignifianta." |
|
Despre romantism
19 Iunie 2010, 01:56 |
"Romantism" e pentru tot mai multi dintre noi, din pacate, doar un cuvant din dictionar... De ce-am avea nevoie de romantism? De ce sa alergam prin ploaie tinandu-ne de mana, sau zgribuliti, sa ne imbratisam sub o umbrela, dorindu-ne ca magia acelei ploi sa dureze o vesnicie? De ce? De ce, cand sunt atatea masini,asa-intitulate "aspiratoare", capabile a oferi tot confortul necesar etalarii rochitei de la Prada. De ce, ca femeie, sa te multumesti cu o floricica galbena de martie, care prinsa-n parul tau de niste maini pe care le adori, te face sa te simti castigatoarea concursului Miss Univers? De ce? De ce, cand sunt buchete de 101 trandafiri, in care trebuie neaparat sa stea ascuns si-un colier, sau o bratara, sau un inel, sau...orice, nu conteaza, numai sa aiba macar un diamant. De ce sa-ti petreci serile plimbandu-te pe trotuare pietruite, sau poposind pe-o banca-n parc,la adapostul unui superb trandafir catarator? De ce linistea din jur sa fie intrerupta doar de cantecul apei si cuvintele soptite-ncet doar pentru urechea ta? De ce? De ce, cand sunt atatea cluburi, in care "barbatii fatali", admirandu-ti silicoanele din buze si sani, te vor complimenta: "Ba fato, da ce buna esti!" De ce sa te fi multumit cu niste cartofi prajiti si un iaurt, o supa cu trei morcovi si un pachet de fidea, sau niste paine cu zacusca, atunci cand student fiind banii iti erau pe sfarsite? De ce sa consideri ca a fost un pranz delicios, doar pentru ca la pregatirea mesei te-a ajutat, chiar daca mai stangaci, cel mai frumos "ajutor de bucatar"? De ce? De ce, cand sunt restaurante de cinci stele, in care, in loc sa savurezi mancarea delicioasa,te intereseaza mai mult daca X are o geanta, o rochie,un costum sau niste pantofi mai scumpi decat ai tai, sau cu cine s-a mai cuplat Y, sau etc, etc... De ce dupa atata timp in care ai trait zile de poveste, zile pline de dor, dar si zile pline de zbucium, de asteptare, cand in sfarsit auzi acele doua cuvinte, pana atunci inca nerostite, intelegandu-le profunzimea, nu-ti poti opri o lacrima de fericire? De ce? De ce, cand inca de la prima intalnire, dupa o sticla de vin, sau poate chiar si in absenta ei, poate sa-ti spuna "vai cat de mult te iubesc, ce-as vrea sa fii a mea". Si ar mai fi atatea "de ce-uri".... Intr-o lume in care cararile vietii iti aduc in fata barbati dornici de cat mai multe experiente, si femei care din placere, curiozitate sau interes aleg testarea a absolut tot ce le cade in mana, intr-o astfel de lume....... suflete ratacite pe alte carari, alearga in cautarea iubirii... Poate ca, pana la un moment dat, fiecare dintre noi am fost partasi ai acestei lumi, insa unii am avut sansa sa descoperim ca exista si altceva , atat de pur si de special incat sa ne faca sa o parasim, sau sa ne-ascundem de ea si sa o ignoram atunci cand datorita circumstantelor nu o putem evita. Ceilati insa, preferam sa ramanem unde am fost, sa acceptam aceasta lume si chiar sa-i gasim scuze; poate pentru ca aici compromisurile pe care le facem nu vor fi de nimeni judecate, aici libertatea este deplina, responsabilitatea nu exista, iar "cunoasterea intima" interpersonala se cere a fi cat mai numeroasa, pentru ca astfel ne face sa ne simtim fatali... fiind atat de plini de noi, nu ne dam insa seama ca totul nu e decat o amagire, nu e decat o nesfarsita rotatie de "iubiri", in esenta egale, diferite doar prin persoana si locul de care sunt inevitabil legate. Intr-o astfel de lume, cati dintre noi au reusit sa-i daruiasca celuilalt un suflet? Va doresc tuturor sa aveti parte, cat mai devreme de-o iubire adevarata...  ...
|
|
Viata...
28 Mai 2010, 17:44 |
Exista oameni pe care-i intalnim aproape zilnic, dar a caror prezenta nu ne spune mai nimic, insa pot exista si oameni pe care sa-i imtalnim o singura data in viata si sa ne ramana in suflet pentru totdeauna. Scopul povestioarei pe care am citit-o nu cred ca a fost acela de a-l face pe autorul ei mai deosebit in fata celorlalti, fapt pentru care veridicitatea acesteia nu are asa o mare importanta. Din punctul meu de vedere, a fost mai degraba un semnal de alarma, o modalitate de sensibilizare, un indemn pentru fiecare dintre noi de a-si pune in valoare si latura spirituala, intr-o lume ce tinde a fi dominata din ce in ce mai mult de bani, orgolii, egoism, minciuna, indiferenta, dorinta de dominare, de ascensiune. E adevarat, viata e dependenta pana la un punct de componenta materiala, iar bunastarea e in stransa legatura cu pozitia sociala, deci e normal sa nu-i desconsideram importanta (si chiar ar trebui ca fiecare sa lupte pentru un trai cat mai bun, atata timp cat aceata lupta nu are la baza conceptii de tipul "scopul scuza mijloacele"), dar acesta sa fie oare singurul scop pentru care traim? In acest caz n-ar fi fost suficienta dotarea noastra doar cu ratiune? Ne-am pus vreodata intrebarea: "Pentru ce am fost inzestrati cu suflet?" Poate ca am putea afla un raspuns daca fiecare, de la nivelul la care ne aflam, am incerca macar o data in viata sa fim "taximetristul" din povestioara; si cine stie, s-ar putea chiar sa ne placa si sa o facem iar si iar.. Va doresc tuturor, ca prin ceea ce sunteti, sa reusiti sa ramaneti pentru totdeauna in sufletul a cat mai multor oameni. |
|
Despre sinceritate si minciuna
22 Mai 2010, 17:14 |
E adevarat, minciuni spunem cu totii, insa ele sunt cu atat mai dureroase cu cat sunt mai grave si vin din partea unor persoane dragi, despre care n-am fi crezut vreodata ca sunt in stare sa ne dezamageasca. Despre efectul acestor minciuni grave as vrea sa vorbesc Pentru constiinta noastra, uneori motivam ca am mintit pentru a-l proteja pe celalalt, pentru a nu-l face sa sufere... nimic mai fals; stim (in afara patologicului) ca facand o anumita fapta ( pe care ulterior dorim sa o ascundem) cel pe care afirmam ca il iubim ar suferi; si totusi o facem! De ce nu ne gandim la suferinta celuilalt inainte , cand am putea sa evitam totul ? De ce se intampla doar dupa? Raspunsul este clar: pentru ca vrem sa o facem indifernt de urmari, pentru ca satisfacera acelei dorinte devine primordiala, pentru ca sentimentele noastre pentru persoana iubita, suferinta pe care i-am provoca-o, etc, toate trec intr-un plan secund. ...asa ca, hai sa nu mai fim ipocriti si sa recunoastem ca motivul principal pentru care mintim nu e pentru a-l proteja pe celalalt, ci pentru a ne proteja imaginea de sine in fata celuilalt, pentru ca dorim sa parem ca fiind cat mai integri. Sau oare constientizam cat de mult inseamna celalalt pentru noi doar atunci cand suntem pe cale sa-l pierdem? S-ar putea sa fie si asta ; depinde de nivelul de dezvoltare personala; in acest caz, ar trebui sa avem o discutie sincera cu noi insine in primul rand,sa ne evaluam cat mai obiectiv sentimentele si sa recunoastem adevarul:Care sunt problemele din relatie?,Pot fi remediate aceste probleme? Sunt fericit cu ceea ce am?, Doresc sa lupt pentru aceasta relatie?; raspunsul la aceste intrebari trebuie sa ne ghideze in luarea deciziilor; indiferent care ar fi decizia nu trebuie sa uitam un lucru: nu exista relatie perfecta, exista doar relatii in care partenerii sunt compatibili sau nu ; aceasta este cauza pentru care consider ca e foarte important sa incercam sa spunem adevarul, pentru a putea ca celalalt sa ne cunoasca si sa vedem daca suntem sau nu compatibili. Nu e nici o rusine sa ajungem la concluzia ca nu ne potrivim cu cineva, in acest caz totul se poate temina intr-un mod elegant si fiecare sa-si urmeze propria cale. O minciuna grava aparuta intr-o relatie , chiar nedescoperita lasa urme... niciodata relatia nu va mai fi la fel; cel care a fost mintit va trai o iluzie, iar cel care a mintit nu va face altceva decat sa intretina acea iluzie; din egoism, pe care unii il confunda cu iubirea, cel care minte nu-i da celuilalt nici macar sansa de a alege daca doreste sau nu sa mai ramana in acea relatie E firesc sa ne dorim ca partenerul sa ne iubeasca, dar oare vrem sa ne iubeasca pe noi asa cum suntem, cu calitatile si defectele noastre, sau dorim sa iubeasca acea imagine pe care incercam sa i-o afisam? Daca alegem prima varianta avem sansa sa cautam si poate sa si gasim o persoana alaturi de care sa putem fi fericiti, alaturi de care sa putem trai fara a fi nevoie de minciuni grave; in cel de-al doilea caz, mai devreme sau mai tarziu tot se va termina; cine poate sa fie actor intreaga viata? si in definitiv, viata e asa de scurta ca nu merita sa o risipim. E suficient sa spui "iarta-ma" sau "scuze"? Nu , nu cred asta, atunci cand esti ranit niste cuvinte, chiar daca sunt spuse foarte sincer, nu pot sterge cu buretele totul, nu pot risipi durerea pe care o simte cel tradat, suferinta fiind intotdeauna direct proportionala cu intensitatea sentimentelor investite. Se poate remedia ceva in timp? Se spune ca timpul le rezolva pe toate. E adevarat , intr-un fel sau altul timpul le rezolva pe toate. Se poate insa merge mai departe intr-o astfel de relatie? Asta depinde foarte mult de cat de grava e perceputa de catre fiecare acea fapta, de ce-si doreste fiecare de la acea relatie, de sperantele pe care le are in legatura cu viitorul acelei relatii. Eu cred ca daca celui care a mintit ai reusit sa-i intelegi motivele , cu conditia unor sentimente foarte puternice, vei putea sa-i mai acorzi o sansa in cazul in care isi recunoaste greselile, e suficient de destept sa invete din ele si indeajuns de pregatit ca sa le indrepte.. Si cine stie, poate ca in timp rezultatele vor fi pe masura asteptarilor. sau poate nu... ar trebui sa fim pregatiti si pentru aceasta varianta; citeam undeva ca : "in viata este la fel ca si la bal mascat:cand toata lumea isi scoate masca, se duce veselia". ...dar hai sa ne pastram optimismul, sa nu ne pierdem speranta. In concluzie, daca dorim ca in jurul nostru sa nu mai fie atatea minciuni grave prima persoana de la care sa avem pretentia sa spuna adevarul sa fie propria noastra persoana. In acest fel cu totii am reusi sa ne imbunatatim viata. Va doresc tuturor o zi frumoasa, cu cat mai putine minciuni  ,alaturi de cei dragi.
|
|
Vorbe de duh si nu numai
20 Mai 2010, 18:07 |
"viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le ai, ci in momentele care iti taie rasuflarea" 
|
C_C_
-
Ultima vizita:
acum 2012-05-24 zile
-
Adaug-o ca prietena
-
Trimite-i un mesaj
-
Raporteaza utilizator
Poze (13)
Video (0)
Prieteni (3)
Trimite prin Y!M
