clodnavy

De la: Nigma, la data 2011-03-31 20:31:04In urma discutiilor pe topicul cu unirea Moldovei cu Romania m-am gandit sa va intreb voi ce a-ti face pentru patria voastra???

De la: DR__Hell_p, la data 2010-11-18 01:47:51...si el primi vestea cea mare: ”Vei face parte din pluton, ba chiar il vei conduce!”
Un val de mandrie si adrenalina se navali asupra lui.
Zambea si in capul lui se derulau scenarii mai ceva ca in capul lui Al Pacinno si Francis Ford Coppola la un loc dar...inca nu realiza ceea ce avea sa-l astepte.
Timp de cateva luni se trezea cu acelasi gand:”Voi pleca in misiune”.Era prima misiune reala, de lupta reala, din viata lui de militar.Prima misiune in care tintele de lemn sau carton aveau sa prinda viata, sa se miste, sa-l ameninte si uneori chiar sa-l priveasca in ochi zambindu-i parsiveste...
Se gandea mereu daca va face fata si isi impunea sa creada ca :”Se va intoarce”.
Zilele istovitoare de pregatire se scurgeau cu repeziciune.
A venit ziua in care trebuia sa imbrace tinuta galbuie-mozaic, care inca mai mirosea a nou, sa ridice sacul greu cu lucruri personale si cateva amintiri si sa plece...
Cu o statura demna si rece, dar cu lacrimi ce se ascundeau in spatele ochilor, isi lua ramas bun de la sotie si copila care inca vorbea limba Na`vi (limba de o vorbeau aia in filmul AVATAR) facandu-le o promisiune:”Ma voi intoarce, fara sa fiu adus!”
...tanarul luptator pasi oarecum emotionat in praful de pe pista, asemenea unui cosmonaut in praful selenar, gandind increzator:”Mai am 6 luni si ma intorc acasa”
Un “veteran” veni sa-i intampine la avion, sa le ureze: “BUN VENIT IN IAD” si sa-i conduca la resedinta de “lux” unde aveau sa-si odihneasca trupul si sufletul atunci cand nu ploua cu gloante iar bombele razlete nu aveau sa tune si sa fulgere.
Dupa 10 min de mers pe jos, insotiti de “veteran”, ajunsera in fata “penthouse”-ului...un cort militar prafuit dar ...cu aer conditionat,cu podea de lemn, paturi supra- etajate si dulapuri de placaj,incropite manual de predecesori...o adevarata opera de arta...sinistra si abstracta.In fata “penthouse”-ului o imagine de vis a unei plaje...multi ii spuneau desert...dar el, tanarul luptator,baiat pregatit la geografie, stia ca e plaja Marii Arabiei...mare ce se afla la cateva sute de km, dincolo de Pakistan...va dati seama ce plaje imense au unii...
Dupa un tur de recunoastere in care a vazut: “piscina”(adapostul subteran in caz de atac cu bombe al bazei.era ca o piscina.cand era alarma sareai in el tinandu-ti respiratia sa nu te ineci in praf), dusurile (care avusesera robinetii de aur... asta pt ca lipseau...si cu multi romani in zona...e posibil orice), sala de mese cu bucatari frumos imbracati si foarte amabili vorbitori de americaneasca, sala de forta si clubul ostasesc (unde puteai sa joci biliard,tenis de masa,sah, etc dar si sa te scobesti in nas uitandu-te pierdut ca broasca in teava de la AK47, ca tu nu ai nici in reviste ce altii au si in desert), tanarul luptator se retrase la odihna.
Cam asa trecu prima zi...mai aveau sa urmeze inca 182, pline de “surprize” si neprevazut...
...dupa ce servi masa de dimineata alaturi de “prietenul” sau de nadejde MAGNUM 9mm (de care nu se despartea decat la dus. Chiar si in timpul somnului dormea cu el sub perna), tanarul luptator se indrepta catre obiectele de harnasament ce aveau sa-i serveasca pe parcursul unei zile de “distractii”(nu va ganditi ca se pregatea sa inhame calul sa faca echitatie).
...cu pasi marunti si inca tramuranzi se indrepta ganditor catre transportorul blidat (un adevarat Rolls Royce plin de trape si munitii ca in filmele cu RAMBOLAU) unde il asteptau cei 24 de camarazi. In drumul sau, colegii si “superiorii” ii urau bafta si distractie placuta la “botez” (era prima iesire in oras si in salbaticia necunoscuta) iar cele doua cruci ale SUBLOCOTENENTILOR POST-MORTEM, postate la loc de cinste in “curtea casei”, ii sopti usor la ureche:”sa ai grija sa nu fim trei”...
...transportorul se puse in miscare...marsaluia prin praful gros din calea lui, praf care se ridica politicos in picioare cand trecea armetile prin el...saluta si strangea in brate pe toata lumea, indiferent de limba graita...era atat de cald si prietenos incat intra in toate gaurile...chiar si cele negaurite inca...
...un tunet asurzitor ce acoperi sunetul motorului transportorului avea sa-l trezeasca din amorteala pe tanarul luptator...pamantul sari in sus de bucurie in fata transportorului sau...”prietenoase locuri pe aici, la noi nici rudele nu sar asa in sus cand te vad, daramite pamantul”gandi el... se uita la camarazii lui plin de barbatie (si nu numai; nu are rost sa vorbesc acum de tranzitul intestinal si efectele acestuia) si le spuse:”stati calmi si controlati-va, doar a tunat si va urma sa ploua”...tanarul luptator dadea dovada de o buna pregatire in ale meteorologiei pentru ca intr-adevar incepuse sa ploua...cu gloante cal 7,62...
In acele momente, in mintea tanarului luptator avea sa se deruleze intreaga lui viata de pana atunci...cu bune si rele...sa-si aminteasca de cei de acasa...de fetita lui care-i spunea pe silabe TA-TA...sa-si aminteasca de anii de liceu...sa-si aminteasca ca s-a certat cu sotia pentru ca nu a vrut sa faca vizite mai dese la parintii ei, spunandu-i ca pentru el acestia au domiciliul stabil pe Jupiter, nu strada, planeta...sa-si aminteasca inclusiv de darul pe care l-au strans parintii la botezul lui si ca el s-a cherchelit cu tac-su cand a luat premiul intai la desene pe asfalt...in acele momente tanarul luptator a avut ocazia sa se lamureasca daca viata e cu adevarat pretioasa iar el vrea sau nu sa traiasca, indiferent de greutatile vietii...si toate astea in doar 30 de secunde si poate chiar mai putin.
Tot echipajul era pregatit sa riposteze...dar...in ce directie?...impotriva cui?...”conditiile meteo nefavorabile” nu permiteau tanarului luptator sa-si directioneze contraatacul...se pregatise mai in toate situatiile...mai putin la “lupta in cimitir cu stafiile”...intelept si bun la suflet, tanarul luptator se hotara sa treaca cu vederea incidentul si sa mearga mai departe alaturi de camarazii lui, chiar cu cea mai mare viteza posibila dezvoltata de transportorul blindat.
...au iesit din “situatie”...intr-o pajiste frumoasa, acoperita cu bolovani si nisip,tanarul luptator opri sa faca un bilant sumar adresandu-se camarazilor:”Toata lumea e bine?Raniti avem?De morti nu intreb ca nu sunt necrofil. Daca totul e bine, va rog in 5 minute sa va schimbati pantalonii iar cei ce nu aveti de schimb, macar razuiti-i si sa mergem la baza”...
...au ajuns inapoi in baza...TOTI...trecura cu bine prima zi de lucru; intr-un loc unde tintele de placaj sau carton ripostau, injurau si chiar provocau “pierderi”...
...da, trecura cu bine prima zi...mai aveau inca 180 si apoi totul avea sa revina la normal...sa se intoarca “la loc cu lumina si verdeata unde nu mai exista durere si suspin”,in tara lor, alaturi de familiile lor ce tresareau la fiecare stire legata de razboiul contra terorismului...
Militarii care participa la astfel de actiuni se impart in doua categorii: cei care inca mai pot povesti si EROI...
Aceasta povestire este o fictiune (pentru unii chiar o frectie) si orice asemanare cu realitatea este intamplatoare...si totusi...CINSTE CELOR CARE ACUM SUNT EROI...
PS. Goku-le, tu nu mai citi, comenteaza direct ca oricum nu vei intelege...

De la: Constantine, la data 2010-10-12 22:38:12Dupa o indelungata absenta, am simtit chemarea si iata-ma aici. Probabil unele persoane s-au intrebat unde am disparut asa in neant fara nici un semn. Sincer... nu stiu. Am avut o pasa, un moment si am simtit nevoia sa ma refugiez in ego-ul meu, sa ma distantez de internet, de calculator si sa ma rezum strict la necesar. Tin sa imi cer scuze acelor persoane care s-au intrebat unde sunt si nu au primit raspuns.
Cat despre unde am fost... in lumea mea, am avut o perioada de "autism", am fost eu in cautarea mea. Am stricat si am construit noi relatii, am rupt si am legat noi prietenii, am trait o "aventura". Am terminat scoala, desi "schiopatand" am ajuns cu bine la final, mi-am petrecut vacanta in cea mai mare parte a ei in Galati si in cele din urma am inceput cu stres si teama clasa a 12-a. Cam asa ar suna un rezumat mai mult decat sumar. Cu aceasta ocazie, vreau sa le urez celor care ma stiu si mi-au simtit lipsa, BINE V-AM GASIT!

De la: ELSA2006, la data 2010-10-03 10:38:09Soacra cu care stau in curte e stresul nr.1.Criza e purice pe langa criza de nervi ce mi-o provoaca ea.E dea dreptul tacanita.Posteaza pe a victima si pisa ochii ca sa atraga mila iar pe din dos rade ca o vrajitoare.In plus doreste moartea la multi,mai alesi la gineri si nurori.Cred ca v-a avea o moarte grea ca dupa atata rau nu v-a avea motive de bucurie la moartea ei!!!!Chiar si mie mi-a dorit moartea mi-a spus-o in fata si la un an i-a murit barbatu.D-zeu a pedepsit-o .deja si tot nu se opreste din rautate.Stiu ca e un subiect comun si vechi de cand lumea dar asta am vrut eu sa mentionez despre STRESSSSSS.O zi buna si viata fara soacre!!!!

De la: ELSA2006, la data 2010-10-03 10:38:09Soacra cu care stau in curte e stresul nr.1.Criza e purice pe langa criza de nervi ce mi-o provoaca ea.E dea dreptul tacanita.Posteaza pe a victima si pisa ochii ca sa atraga mila iar pe din dos rade ca o vrajitoare.In plus doreste moartea la multi,mai alesi la gineri si nurori.Cred ca v-a avea o moarte grea ca dupa atata rau nu v-a avea motive de bucurie la moartea ei!!!!Chiar si mie mi-a dorit moartea mi-a spus-o in fata si la un an i-a murit barbatu.D-zeu a pedepsit-o .deja si tot nu se opreste din rautate.Stiu ca e un subiect comun si vechi de cand lumea dar asta am vrut eu sa mentionez despre STRESSSSSS.O zi buna si viata fara soacre!!!!