In liceu, aveam o foarte buna prietena, colega de banca, confidenta.. mi-era draga rau! Spre sfarsitul liceului a cunoscut un baiat, treptat am pierdut legatura, amandoua am luat-o pe un alt drum, am intalnit alti oameni, ne-am vazut fiecare de oile noastre. Acum un an m-a cautat sa imi spuna cat de rau ii era, prietenul ei din liceu a vrut sa ia o pauza "sa vada cum e si cu altele", ea avea sufletul rupt, nu isi imagina in ce situatie ajunsese, sa nu aiba prieteni carora sa le planga pe umar, sa nu aiba o sora de suflet sa ii tina companie.. sa ii spuna o vorba. Ne-am intalnit, ne-am povestit, radeam si faceam lucruri frumoase impreuna, si era mai bine decat atunci cand o reintalnisem. La scurt timp, baiatul respectiv a cautat-o, si-a cerut iertare si ea s-a intors la el. Doar nu era sa il trimita de unde a venit, nu?
Si-atunci am intors noi la oile noastre..
Acum poti sa imi spui tu, unde gresim noi, femeile? :-)
Si poate o sa iti dau si tie dreptate, pt ca ... fiecare om are dreptatea lui, nu?
Poate nu avem taria necesara sa spunem NU, sau poate ne gandim ca prietenii vin si pleaca, pe cand cel pe care-l iubim ar trebui sa ne ramana aproape. De multe ori in viata trebuie sa alegem si, din pacate, nu intotdeauna alegem calea cea mai simpla sau cea mai corecta. Si probabil undeva acolo e ascunsa si teama de singuratate.
Inca mai caut raspunsul la intrebarea ta.